vineri, 13 iunie 2014

Laicitate - A crede sau a nu crede...

... Intrebarea nu se mai pune pentru Statul Roman in general si pentru Ministerul Invatamantului si Cercetarii in special. Politicienii care guverneaza Romania considera credinta crestin-ortodoxa parte integranta din identitatea romanului. Dovada ? O groaza ! 

Peste 18 000 de biserici, dar mai putin de 5 000 de scoli generale si vreo 400 de spitale publice. Un santier enorm pentru construirea unei catedrale inutile si prea costisitoare, preoti platiti din banii contribuabilului si nu mai prejos, catehism ortodox in scolile publice intarit de o serie de manuale cu iz creationist.





Am mai scris despre creationism. La vremea respectiva, speram totusi ca manualele acelea erau numai deviatiile unor politruci parasiti de materia cenusie si ca nu vor dura. Au trecut mai bine de 5 ani de atunci si situatia s-a agravat... 

*

Manualul de istorie - clasa a 5-a - Editia 2003
In manualul de istorie pentru clasa a V-a, autorizat de prea-marii statului, Valentin Balutoiu si Constantin Vlad s-au istovit sa reuneasca atat de multe materiale demne de un acatistier propagandistic.

La capitolul "Preistoria umanitatii", pagina 12, autorii trantesc un ditamai citatul din Biblie justapus langa un text care explica sumar evolutia omului. Ce trebuie sa inteleaga un pusti de clasa a 5-a la ora de istorie ? Ca omul a evoluat din Ramapithecus sau ca d-zeu l-a creat dupa chipul si asemanarea lui ? Poate ca d-zeu era un Ramapithecus ? 

Confuzia continua in paginile 13 si 14. La intrebarea "Care este originea omului ?" autorii indraznesc sa sugereze ca :
Aceasta imagine a evolutiei omului pe care ne-o ofera cercetarile stiintifice este insa doar o cale catre intelegerea a ceea ce este fiinta umana. Ea nu ne spune in mod absolut limpede cum a aparut omul. De aceea, savantii se intreaba astazi daca explicatiile pe care ni le ofera religia, fara sa nege probele materiale de care e fost vorba mai inainte, nu trebuie si ele luate in considerare atunci cand ne intrebam cum a aparut omul."
Ce sa luam in considerare ? Niste povesti care afirma ca Pamantul e plat ? Ca d-zeu a facut soarele dupa ce a facut pamantul ? Ca omul a fost facut din tarâna ? Pe ce baza obiectiva religia poate demonstra afirmatiile ei ? 

*

Manualul de istorie - clasa a 5-a - Editia 2003
La capitolul "Sfârsitul antichitatii", copiilor de 11-12 ani li se vorbeste despre nasterea crestinismului pe un ton apropiat orei de catehism. Citatele din biblie sunt puse iar la loc de cinste. 

Pentru autori, antichitatea dispare cand se naste Isus. Nu se spune nimic despre contextul politic, social, economic si cultural al vremii, despre cultele dominante in Imperiul Roman si in Orient. Analiza geo-politica a lumii antice este pur si simplu exclusa. 

Ei si-au permis sa stearga din istoria umanitatii aproape 400 de ani si cam aproape toate civilizatiile care nu au avut legatura cu crestinismul. 

Timpul istoric este redus la o ciorba indigesta unde ingredientele sunt de factura propagandistica : nasterea lui Isus, activitatea apostolica si persecutiile martirilor. 

Introducerile asupra razboaielor iudeo-romane si distrugerea celui de-al doilea templu sunt omise. La fel ca si influienta mithraismului asupra primilor crestini. Evangheliile apocrife nu sunt pomenite. Nu se vorbeste despre constructia sistemului teologic crestin si luptele intestinale dintre diferitele factiuni care-si revendicau autenticitatea dogmatica.

In schimb, "mesajul crestin" vrea sa faca parte din educatia laica din scolile publice din Romania. 
Crestinismul este o religie a iubirii universale, Dumnezeul crestin fiind un Dumnezeu al iubirii, spre deosebire de divinitatea suprema a iudaismului, Yahve cel razbunator.
Da ? Parca Isus era fiul lui Yahve... Vorba romanului : ce se naste din pisica tot soareci mananca... mai ales cand textele evanghelice descriu spusele lui Isus :
34. Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia. 35. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa. 36. Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui. 37. Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. (Matei 10)
Manualul de istorie - clasa a 5-a - Editia 2003
La capitolul "teme practice" autorii ating apogeul indoctrinarii propunand enuntarea unor componente din mesajul crestin. Si totusi e un manual de istorie !!!

*

Manualul de istorie - clasa a 5-a, Editia 1991

Imi aduc aminte de manualul meu de istorie din clasa a 5-a... De dragul comparatiei, am cautat si gasit cartea cu pricina care, probabil, avea defectele ei, dar in orice caz, era complet neutra in ce priveste punctul de vedere religios... La inceputul anilor 90 indoctrinarea religioasa nu era nici macar in fasa.


*

Prezentarea manualului pe site-ul editurii este de-a dreptul revoltatoare : 
Manualul este aprobat prin Ordinul nr. 4258 din 02.07.1996, în urma ultimei licitaţii organizate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii si este realizat in conformitate cu programa analitica aprobata de MEC. • Modalitatea prin care manualul transmite mesajul formativ este bazata pe asociativitate si interactiune. • Este dominat de urmatoarele principii didactice: - al accesibilitatii cunostintelor; al sistematizarii; al participarii active si constiente a elevului. • Solicita gandirea asociativa, prin analiza comparativa a unor informatii provenite din diferite surse (textul lectiei, fragmentele de opere istorice, atlasul istoric, dictionarul etc.)
Ce sa inteleg de aici ? Daca este "realizat in conformitate cu programa analitica aprobata de MEC" asta presupune ca Ministerul Educatiei si Cercetarii accepta astfel de ineptii ? Cum pot cei care sunt pusi in fruntea tarii datorita votului democratic sa permita excluderea cetatenilor romani care nu sunt de confesiune crestin-ortodoxa ? 

Cum adica "Solicita gandirea asociativa, prin analiza comparativa a unor informatii provenite din diferite surse" ? In 4 pagini consecutive, singurele surse nu sunt impartiale (Biblia, Tacitus, Eusebiu) Copiilor nu li se vorbeste despre Hypatia din Alexandria (ucisa din "dragoste crestina"), despre Iosephus_Flavius (sec. I en) - autorul Antichitatilor iudaice si a Razboiului evreilor. Ce gandire analitica atunci cand temele practice se reduc la intelegerea mesajul crestin ?

Am cautat biografia autorilor pe net. N-am avut sansa sa o gasesc. Probabil ca e la fel de obscura ca si "realizarile" lor. 

Un comentariu:

  1. Da, sunt impotriva indoctrinarii religioase din scoli. Multi, multi, dar, hai sa-i facem sa fie cat mai prosti !

    RăspundețiȘtergere